luni, 20 februarie 2012
CITEȘTE ȘI DĂ MAI DEPARTE - DACĂ ÎȚI PASĂ!
SEMNAL DE ALARMĂ!
În urmă cu peste 200 de ani, celebrul pictor spaniol, Francisco Goya, lansa un avertisment care a marcat istoria umanității: "somnul rațiunii naște monștri".Azi eu eu îmi permit să-l parafrazez și poate să-l completez ”somnul RAȚIUNII dar și am NAȚIUNII naște monștrii”
Din ce în ce mai mult se vorbește de privatizarea și înstrăinarea rezervelor energetice ale noastre, ale României.
”Schema” este simplă, aplicată și în trecut cu ”succesuri” de aceiași oameni ce au vândut pe nimică toată, rezervele noastre de GAZE ȘI PETROL.
Ca și în cazul exploatărilor aurifere din Munții Apuseni, ca să nu ne referim la faimoasa Roșia Montană ( NU, nu este un caz singular), așa s-a procedat și cu minele sau carierele din Valea Jiului.
Aceeași ”poveste” cu neproductivitatea, modernizarea, conservarea etc. s-a folosit și în Vale.
Lista este lungă:
LUPENI,PALOȘENI,MOTRU,MĂTĂSARI,VULCANI,DRAGOTEȘTI,ALBENI,CÂLNIC peste 50 de cariere implicit peste 50 de localități din Gorj,Hunedoara,Severin,Vâlcea au fost afectate.
Metoda de manipulare a societății, implicit a minerilor - simplă, vreo 20 de salarii compensatorii - praf în ochi, utilajele vândute afară sau la fier vechi, mina, sau cariera - înghețată în timp, abandonată și lăsată la îndemâna intemperiilor.
După o perioadă în care au lăsat o populație de peste 2 MILIOANE de locuitori la voia sorții, în care au transformat zona într-un real GHETOU controlat intern și extern la sânge - să nu uitați cine s-a revoltat și pe vremea monarhiei, a comuniștilor, dar și manipulările murdare ale regimului post-decembrist ce transformaseră elementele ”mai slabe” din rândurile minerilor, în ”ARMATA PERSONALĂ” a lui Ion Iliescu si a clasei politice de atunci și de azi (mineriade - paravane folosite pentru a se scoate din țară valori, pentru a acapara totul) - azi situația arată cam așa...în Valea Jiului:
- Majoritatea orașelor ”minerești” arată ca după război - blocuri ruine , lipsă infrastructură etc.
- Populația nu a fost recalificată, și a terminat de mult banii, nu sunt investiții în zonă, majoritatea pentru a-și asigura traiul trăiesc din căutarea și vânzarea deșeurilor de fier din carieră sau din mină, agricultura nu mai poate fi practicată - nivelul de poluare este ridicat încât solul este arid.
- Infracționalitate și mortalitatea sunt la CELE MAI RIDICATE NIVELURI
- Nici un partid sau structură a statului nu a venit cu nici o soluție...azi realizăm ...de ce!
- Tacit, pe internet au început să dispară blog-uri, poze, mărturii - a început ”acțiunea de COSMETIZARE a Văii”
- La fel ca și în faimoasele clipuri comandate de Roșia Montană , cele cu noi: vrem să muncim (pt RMG - NU PENTRU STATUL ROMÂN) așa deja anumite ONG-uri apărute din senin de câteva săptămâni, laudă ”inițiativa” unor ”străinezi” care o să vină și o să redeschidă în câteva luni carierele, și vin cu utilaje NOI (???) și să vezi atunci lapte și miere pt toți.
AȘA că FACEM APEL:ROMÂNI TREZIȚI-VĂ CĂ SUNTEȚI MANIPULAȚI!VÂNDUȚI PE NIMIC DE CEI CU INTERESE ȘI SUFLETE DE SLUGI!
DACĂ E VORBA SĂ REDESCHIDEM MINELE,MAI BINE SĂ O FACEM PENTRU NOI CA BANII PROVENIȚI SĂ INTRE ÎN BUGETUL NOSTRU NAȚIONAL, SĂ NE SERVEASCĂ NOUĂ TUTUROR - NU ALTORA!
VOI REVENI CU DETALII
Romanian Ryder - R.R.
Mai jos vă prezint o imagine din GHETOUL VĂII JIULUI - MĂTĂSARI - GORJ
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu